Prima companie aeriana ce introduce testarea rapida COVID-19 pentru pasageri

by pvs
Sponsored links

In vremuri in care intreaga omenire isi revizuieste regulile de conduita in societate, iar igiena stricta si preventia par sa fie singurele arme cu care ne putem apara de acest inamic nevazut, autoritatile si companiile din intreaga lume introduc reglementari noi pentru a putea functiona in siguranta.

In data de 15 aprilie, Compania aeriana Emirates a anuntat pe site-ul oficial ca, impreuna cu DHA (Autoritatea de Sanatate din Dubai), au efectuat pentru prima oara teste COVID-19 pentru pasagerii unui zbor catre Tunisia.

Testul rapid de sange a fost realizat de DHA, rezultatele fiind disponibile in 10 minute. Testarea a fost facuta in zona de check-in a Terminalului 3 de pe Aeroportul din Dubai (DXB).

Ofiterul de operatiuni al Emirates, Adel Al Redha, a declarat: “Procesul de testare a mers foarte bine si vrem sa le multumim celor de la DHA pentru initiativa lor. Acest lucru nu ar fi fost posibil fara suportul celor de la aeroport sau al autoritatilor guvernamentale. Vom munci in continuare pentru a putea testa si alti pasageri de pe alte zboruri, acest lucru ne va permite sa avem rezultate imediate pentru pasagerii Emirates care calatoresc in tari ce necesita certificate COVID-19. Sanatatea si siguranta personalului si pasagerilor nostri este de mare importanta pentru noi”.

Check-in-ul si formalitatile de imbarcare au fost adaptate astfel incat sa se tina cont de regulile de distantare sociala. Mastile, manusile si dezinfectantul sunt in prezent obligatorii pentru angajatii aeroportului.

In avion, nu vor mai fi disponibile reviste sau alte materiale de acest gen, in acelasi timp mancarea si bautura vor continua sa fie oferite pasagerilor ambalate, astfel incat riscurile sa fie minime. Accesul cu bagaje de mana in avion nu mai este permis.

Sursa: emirates.com

Sponsored links

Alte articole