Un turist german a obtinut despagubiri de aproape 1.000 de euro dupa ce vacanta petrecuta pe insula Kos a fost afectata de ceea ce multi turisti numesc deja „razboiul sezlongurilor”.
Barbatul, care a mers in vacanta alaturi de sotie si cei doi copii in august 2024, a platit aproximativ 7.186 de euro pentru un pachet turistic la un hotel mare din Grecia. Problema a aparut insa chiar din primele zile ale sejurului.
Potrivit acestuia, majoritatea sezlongurilor de la piscina erau deja „rezervate” inca de la primele ore ale diminetii, prin clasica metoda a prosoapelor lasate pe ele de alti turisti. Chiar si atunci cand familia se trezea la ora 6 dimineata, aproape toate locurile erau deja ocupate.
Desi hotelul avea reguli care interziceau rezervarea sezlongurilor cu prosoape, angajatii nu interveneau pentru a aplica aceste reguli, potrivit reclamatiei facute de turist.
Nemultumit de situatie, acesta a dat in judecata operatorul turistic prin care rezervase vacanta. Initial, compania i-a oferit aproximativ 350 de euro despagubire, insa cazul a ajuns ulterior in instanta.
Judecatorii din Hanovra au decis in favoarea turistului si au stabilit ca vacanta a fost „defectuoasa”, deoarece serviciile promise nu au putut fi folosite in conditii normale. Instanta a obligat operatorul sa plateasca aproximativ 986,70 euro despagubiri.
Cazul a atras atentia in presa internationala si readuce in discutie fenomenul tot mai raspandit al rezervarii sezlongurilor in destinatiile turistice populare din Europa.
Tot mai multe hoteluri incearca sa introduca reguli mai stricte pentru a limita aceasta practica, insa conflictul dintre turistii care „rezerva” sezlonguri si cei care incearca sa gaseasca locuri libere continua sa genereze discutii aprinse in fiecare sezon estival.
Ai in plan o alta calatorie sau te intereseaza alte perioade decat cele propuse de noi? Mai jos ai tot ce-ti trebuie
SA-TI FACI VACANTA ASA CUM TI-O DORESTI!
* Numarul de bilete la pretul gasit de noi este limitat, de cele mai multe ori. De aceea va sfatuim sa verificati in prealabil daca preturile mai sunt de actualitate.
Pentru cele mai tari oferte, idei de vacanta, sfaturi si experiente din calatorii, te invitam sa te alaturi grupului nostru pe Facebook.
Nu vreti sa ratati nicio Superoferta de Vacanta? Click AICI


